Exodul 12:21-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

21. Moise a chemat pe toți bătrînii lui Israel, și le-a zis: „Duceți-vă de luați un miel pentru familiile voastre, și junghiați Paștele.

22. Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l muiați în sîngele din strachină, și să ungeți pragul de sus și cei doi stîlpi ai ușii cu sîngele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă pînă dimineața.

23. Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, și va vedea sîngele pe pragul de sus și pe cei doi stîlpi ai ușii, Domnul va trece pe lîngă ușă, și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.

24. Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac.

25. Cînd veți intra în țara, pe care v’o va da Domnul, după făgăduința Lui, să țineți acest obicei sfînt.

26. Și cînd vă vor întreba copiii voștri: «Ce însemnează obiceiul acesta?»

27. să răspundeți:«Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre.“ Poporul s’a plecat, și s’a închinat pînă la pămînt.

Exodul 12