Evrei 10:9-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.“ El desființează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.

10. Prin această „voie“ am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.

11. și, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, și aduce de multe ori aceleași jertfe, cari niciodată nu pot șterge păcatele,

12. El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S’a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

13. și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui.

14. Căci printr’o singură jertfă El a făcut desăvîrșiți pentru totdeauna pe cei ce sînt sfințiți.

15. Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul sfînt. Căci, după ce a zis:

16. „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, și le voi scrie în mintea lor“,

Evrei 10