Evrei 10:16-30 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, și le voi scrie în mintea lor“,

17. adaugă: „și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.“

18. Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

19. Astfel dar, fraților, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,

20. pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: –

21. și fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,

22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată.

23. Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința.

24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.

25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atît mai mult, cu cît vedeți că ziua se apropie.

26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate,

27. ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiți.

28. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

29. Cu cît mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului?

30. Căci știm cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!“ și în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.“

Evrei 10