4. pînă nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele), cînd uruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntărețelor se aude înăbușit,
5. te temi de orice înălțime, și te sperii pe drum; pînă nu înflorește migdalul cu peri albi, și de abea se tîrăște lăcusta, pînă nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, și bocitorii cutreieră ulițele;
6. pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, și pînă nu se strică roata dela fîntînă;
7. pînă nu se întoarce țărîna în pămînt, cum a fost, și pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
8. O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deșertăciune.
9. Pe lîngă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adîncit și a întocmit un mare număr de zicători.
10. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, și să scrie întocmai cuvintele adevărului.
11. Cuvintele înțelepților sînt ca niște bolduri; și, strînse la un loc, sînt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpîn.
12. Încolo, fiule, ia învățătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulțime de cărți, să știi că n’ai mai isprăvi, și multă învățătură obosește trupul.