4. Un neam trece, altul vine, și pămîntul rămîne vecinic în picioare.
5. Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.
6. Vîntul suflă spre miază-zi, și se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăș se întoarce, și începe din nou aceleași rotituri.
7. Toate rîurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăș să pornească de acolo.
8. Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, și urechea nu obosește auzind.
9. Ce a fost, va mai fi, și ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: „Iată ceva nou!“ de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.
11. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
12. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
13. Mi-am pus inima să cercetez și să adîncesc cu înțelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
14. Am văzut tot ce se face supt soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vînt!