26. iau astăzi martor împotriva voastră cerul și pămîntul, – că veți peri de o moarte repede din țara pe care o veți lua în stăpînire dincolo de Iordan, și nu veți avea zile multe în ea, căci veți fi nimiciți de tot.
27. Domnul vă va împrăștia printre popoare, și nu veți rămînea decît un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.
28. Și acolo veți sluji unor dumnezei, cari sînt o lucrare făcută de mîni omenești, de lemn și de piatră, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănînce, nici să miroasă.
29. Și dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău.
30. Și după ce ți se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta glasul Lui;
31. căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l-a încheiat prin jurămînt cu părinții tăi.
32. Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, și cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare așa de mare, și s’a auzit vreodată așa ceva?
33. A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas viu?
34. A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni și lupte, cu mînă tare și braț întins, și cu minuni înfricoșate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt și subt ochii voștri?
35. Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El.
36. Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe; și, pe pămînt, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.
37. El a iubit pe părinții tăi, și de aceea a ales sămînța lor după ei; El însuș te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare.
38. El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr și mai tari decît tine, ca să te ducă în țara lor, și să ți-o dea în stăpînire, cum vezi azi.
39. Să știi dar în ziua aceasta, și pune-ți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer și jos pe pămînt, și că nu este alt Dumnezeu afară de El.
40. Păzește dar legile și poruncile Lui, pe cari ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, și să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie.“
41. Atunci Moise a ales trei cetăți dincoace de Iordan, la răsărit,