Deuteronomul 13:5-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v’a scos din țara Egiptului și v’a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată dela calea în care ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.

6. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sînul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți, te ațîță în taină, zicînd: „Haidem, și să slujim altor dumnezei!“ – dumnezei pe cari nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut,

7. dintre dumnezeii popoarelor cari vă înconjoară, lîngă tine sau departe de tine, dela o margine a pămîntului pănă la cealaltă –

8. să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n’arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți, și să nu-l ascunzi.

9. Ci să-l omori; întăi mîna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mîna întregului popor;

10. să-l ucizi cu pietre, și să moară, pentrucă a căutat să te abată dela Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

11. Să se facă așa, pentruca tot Israelul să audă și să se teamă, și să nu se mai săvîrșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.

12. Dacă vei auzi spunîndu-se despre una din cetățile pe cari ți le-a dat ca locuință Domnul, Dumnezeul tău:

13. „Niște oameni răi au ieșit din mijlocul tău, și au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicînd: «Haidem și să slujim altor dumnezei!“ – dumnezei pe cari tu nu-i cunoști –

14. să faci cercetări, să cauți și să întrebi cu deamănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,

15. atunci să treci prin ascuțișul săbiei pe locuitorii din cetatea aceea, s’o nimicești cu desăvîrșire împreună cu tot ce va fi în ea, și să-i treci chiar și vitele prin ascuțișul săbiei.

16. Să strîngi toată prada în mijlocul pieței, și să arzi de tot cu foc cetatea și toată prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: să rămînă pentru totdeauna un morman de dărîmături, și nici o dată să nu fie zidită din nou.

17. Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvîrșire, să nu se lipească de mîna te, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuțimea mîniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte, și să te înmulțească, după cum a jurat lucrul acesta părinților tăi,

18. dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe cari ți le dau astăzi, și făcînd ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Deuteronomul 13