4. Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea, și fericit în palatul meu.
5. Am visat un vis, care m’a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
6. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul.
7. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tîlcui.
8. La urmă de tot, s’a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul, și am zis:
9. – „Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți, și că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuiește-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
10. Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, și iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.