Daniel 3:17-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mîna ta, împărate.

18. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!“

19. La auzul acestor cuvinte, Nebucadnețar s’a umplut de mînie, și și-a schimbat fața, întorcîndu-și privirile împotriva lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. A luat din nou cuvîntul și a poruncit să încălzească de șapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să-l încălzească.

20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostași din oștirea lui să lege pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego, și să-i arunce în cuptorul aprins.

Daniel 3