4. Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Vecinic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul, și-ți vom arăta tîlcuirea lui!“
5. Împăratul a luat iarăș cuvîntul și a zis Haldeilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veți veți face cunoscut visul și tîlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, și casele voastre vor fi prefăcute într’un morman de murdării.
6. Dar dacă-mi veți spune visul și tîlcuirea lui, veți primi dela mine daruri și răsplătiri, și mare cinste. Deaceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!“
7. Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, și i-l vom tălmăci!“
8. Împăratul a luat iarăș cuvîntul și a zis: „Văd, cu adevărat, că voiți să cîștigați vreme, pentru că vedeți că lucrul mi-a scăpat din minte.