Daniel 2:15-28 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

15. A luat cuvîntul și a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentruce a dat împăratul o poruncă atît de aspră?“ Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile.

16. Și Daniel s’a dus la împărat, și l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tîlcuirea.

17. Apoi Daniel s’a dus în casa lui, și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi Hanania, Mișael și Azaria,

18. rugîndu-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel și tovarășii săi odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului.

19. După aceea i s’a descoperit lui Daniel taina într’o vedenie în timpul nopții. Și Daniel a binecuvîntat pe Dumnezeul cerurilor.

20. Daniel a luat cuvîntul și a zis: „Binecuvîntat să fie Numele lui Dumnezeu, din vecinicie în vecinicie! A Lui este înțelepciunea și puterea.

21. El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți!

22. El descopere ce este adînc și ascuns; El știe ce este în întunerec și la El locuiește lumina.

23. Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc și Te laud că mi-ai dat înțelepciune și putere, și mi-ai făcut cunoscut ce Ți-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!“.

24. După aceea, Daniel s’a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înțelepții Babilonului; s’a dus, și i-a vorbit așa: „Nu pierde pe înțelepții Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, și voi da împăratului tîlcuirea!“

25. Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, și i-a vorbit așa: „Am găsit între prinșii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tîlcuirea!“

26. Împăratul a luat cuvîntul și a zis lui Daniel, care se numea Beltșațar: „Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat și tîlcuirea lui?“

27. Daniel a răspuns înaintea împăratului, și a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sînt în stare s’o descopere împăratului.

28. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău și vedeniile pe cari le-ai avut în patul tău.

Daniel 2