Amos 7:5-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, oprește! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este așa de slab!“

6. Atunci Domnul S’a căit și de lucrul acesta. „Nici una ca aceasta nu se va întîmpla, a zis Domnul Dumnezeu.“

7. El mi-a trimes vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă, și avea o cumpănă în mînă.

8. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?“ Eu am răspuns: „O cumpănă.“ Și Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel, și nu-l voi mai ierta;

9. ci înălțimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locașuri ale lui Israel vor fi dărîmate, și Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.“

10. Atunci Amația, preotul din Betel, a trimes să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui!

11. Căci iată ce zice Amos: «Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa!».“

12. Și Amația a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănîncă-ți pînea acolo, și acolo proorocește.

Amos 7