8. După cum Iane și Iambre s’au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sînt stricați la minte și osîndiți în ce privește credința.
9. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată și a celor doi oameni.
10. Tu, însă, ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărîrea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11. prigonirile și suferințele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Știi ce prigoniri am răbdat; și totuș Domnul m’a izbăvit din toate.
12. De altfel, toți ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți.
13. Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții, și se vor amăgi și pe ei înșiși.