2 Samuel 22:31-41 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

31. Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrșite,cuvîntul Domnului este curățit;El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.

32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul?Și cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru?

33. Dumnezeu este cetățuia mea cea tare,și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.

34. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor,și El mă așează pe locurile mele cele înalte.

35. Îmi deprinde mînile la luptă,și brațele mele întind arcul de aramă.

36. Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale,și ajung mare prin bunătatea Ta.

37. Lărgești drumul supt pașii mei,și picioarele mele nu se clatină.

38. Urmăresc pe vrăjmașii mei, și-i nimicesc,nu mă întorc pînă nu-i nimicesc.

39. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală;cad subt picioarele mele.

40. Tu mă încingi cu putere pentru luptă,răpui subt mine pe protivnicii mei.

41. Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul înaintea mea,și nimicesc pe ceice mă urăsc.

2 Samuel 22