2 Samuel 13:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. După aceea, iată ce s’a întîmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; și Amnon, fiul lui David, a iubit-o.

2. Amnon era atît de chinuit din această pricină, încît a căzut bolnav după soră-sa Tamar; căci era fecioară, și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.

3. Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Și Ionadab era un om foarte șiret.

4. El i-a zis: „Pentruce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?“ Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.“

5. Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat, și fă-te bolnav. Cînd va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: «Dă voie sorei mele Tamar, să vină să-mi dea să mănînc; să-mi pregătească subt ochii mei o mîncare, ca s’o văd și s’o iau din mîna ei.“

6. Amnon s’a culcat și s’a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, și Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină soru-mea Tamar să facă două turte subt ochii mei și să le mănînc din mîna ei.“

7. David a trimes să spună Tamarei înlăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon, și pregătește-i o mîncare.“

2 Samuel 13