19. Dar Domnul n’a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduința pe care i-o făcuse că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi.
20. Pe vremea sa, Edom s’a răsculat împotriva stăpînirii lui Iuda, și au pus un împărat peste ei.
21. Ioram a trecut la Țair, cu toate carele lui. Sculîndu-se noaptea, a bătut pe Edomiți, cari-l înconjurau, și pe căpeteniile carălor, și poporul a fugit în corturi.
22. Răscoala Edomului împotriva stăpînirii lui Iuda a ținut pînă în ziua de azi. Libna s’a răsculat tot în acelaș timp.
23. Celelalte fapte ale lui Ioram, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
24. Ioram a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
25. În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
26. Ahazia avea douăzeci și doi de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.