1. Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefțiba.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
3. El a zidit din nou înălțimile, pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, și s’a închinat înaintea întregei oștiri a cerurilor și i-a slujit.
4. A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.“
5. A zidit altare întregei oștiri a cerurilor în cele două curți ale Casei Domnului.
6. Și-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea și vrăjitoria, și a ținut la el oameni cari chemau duhurile și ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mîniindu-L.
7. A pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David și fiului său Solomon: „În casa aceasta, și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
8. Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din țara pe care am dat-o părinților lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit și toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.“
9. Dar ei n’au ascultat; și Manase a fost pricina pentru care s’au rătăcit și au făcut rău mai mult decît neamurile, pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii:
11. „Pentrucă Manase, împăratul lui Iuda, a săvîrșit aceste urîciuni, pentrucă a făcut mai rău decît tot ce făcuseră înaintea lui Amoriții, și pentrucă a făcut și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
12. iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce peste Ierusalim și peste Iuda nenorociri cari vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele
13. Voi întinde asupra Ierusalimului frînghia ca asupra Samariei și cumpăna ca asupra casei lui Ahab: și voi curăți Ierusalimul, ca o farfurie, care se curățește, și se răstoarnă cu fața în jos, după ce a fost curățită.
14. Voi părăsi rămășița moștenirii Mele, și-i voi da în mînile vrăjmașilor lor; și vor ajunge de jaful și prada tuturor vrăjmașilor lor,
15. pentrucă au făcut ce este rău înaintea Mea și M’au mîniat din ziua cînd au ieșit părinții lor din Egipt, pînă în ziua de azi!“