18. Celelalte fapte ale lui Amația, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
19. Împotriva lui s’a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit și la Lachis, unde l-au omorît.
20. L-au dus pe cai, și a fost îngropat la Ierusalim cu părinții săi, în cetatea lui David.
21. Și tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vîrstă de șasesprezece ani, și l-a pus împărat în locul tatălui său Amația.
22. Azaria a zidit iarăș Elatul, și l-a adus din nou supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinții săi.
23. În al cincisprezecelea an al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci și unu de ani.
24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25. A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
26. Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut și strîmtorarea în care se aflau și robii și oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.