2 Cronici 34:31-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

31. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a încheiat legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile Lui, învățăturile Lui, și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, și să împlinească cuvintele legămîntului, scrise în cartea aceasta.

32. Și a făcut să intre în legămînt toți cei ce se aflau la Ierusalim și în Beniamin. Și locuitorii Ierusalimului au lucrat după legămîntul lui Dumnezeu, legămîntul Dumnezeului părinților lor.

33. Iosia a îndepărtat toate urîciunile din toate țările copiilor lui Israel, și a făcut ca toți cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieții lui, nu s’au abătut dela Domnul, Dumnezeul părinților lor.

2 Cronici 34