30. Apoi împăratul Ezechia și căpeteniile au zis Leviților să laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, și s’au plecat și s’au închinat.
31. Ezechia a luat atunci cuvîntul, și a zis: „Acum, dupăce v’ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă, și aduceți jertfe de mulțămire la Casa Domnului. Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, și a adus jertfe de mulțămire; și toți cei pe cari-i îndemna inima au adus arderi de tot.
32. Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de șaptezeci de boi, o sută de berbeci, și două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.
33. Și au mai închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi.