3. Fiii lui Samuel n’au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.
4. Toți bătrînii lui Israel s’au strîns și au venit la Samuel la Rama.
5. Ei au zis: „Iată că tu ești bătrîn, și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.“
6. Samuel n’a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.“ Și Samuel s’a rugat Domnului.