1 Samuel 30:4-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul, și au plîns pînă n’au mai putut plînge.

5. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.

6. David a fost în mare strîmtroare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărîți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s’a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

7. El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!“ Abiatar a adus efodul la David.

8. Și David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?“ Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul.“

9. Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni cari erau cu el. Au ajuns la pîrîul Besor, unde s’au oprit cei ce rămîneau la coadă.

10. David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s’au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pîrîul Besor.

11. Pe cîmp au dat peste un om Egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănînce pîne și să bea apă,

12. și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mîncat, i-au venit iarăș puterile, căci nu mîncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.

1 Samuel 30