1 Samuel 27:1-4 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. David și-a zis în sine: „Voi peri într’o zi ucis de mîna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decît să fug în țara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ținutul lui Israel; așa voi scăpa de mîna lui.“

2. Și David s’a sculat, el și cei șase sute de oameni cari erau împreună cu el, și au trecut la Achiș, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

3. David și oamenii lui au rămas în Gat la Achiș; își aveau fiecare familia lui, și David își avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

4. Saul, cînd a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.

1 Samuel 27