7. Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărît, și nu li s’a luat nimic în tot timpul cît au fost la Carmel.
8. Întreabă pe slujitorii tăi, și-ți vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într’o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David, ce te lasă inima.“
9. Cînd au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut.
10. Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David, și cine este fiul lui Isai? Astăzi sînt mulți slujitori cari fug de la stăpîni.
11. Și să-mi iau eu pînea, apa, și vitele mele, pe cari le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni cari sînt de nu știu unde?“
12. Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s’au întors, și au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.
13. Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia“! Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape patru sute de inși s’au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalîcuri.