1 Cronici 15:8-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. din fiii lui Elițafan: pe căpetenia Semaia și pe frații săi, două sute;

9. din fiii lui Hebron, pe căpetenia Eliel și pe frații săi,optzeci;

10. din fiii lui Uziel, pe căpetenia Aminadab și pe frații săi, o sută doisprezece.

11. David a chemat pe preoții Țadoc și Abiatar, și pe Leviții Uriel, Asaia, Ioel, Șemaia, Eliel și Aminadab.

12. Și le-a zis: „Voi sînteți capii de familie ai Leviților, sfințiți-vă, voi și frații voștri, și suiți chivotul Domnului, Dumnezeului lui Israel, la locul pe care i l-am pregătit.

13. Pentru că n’ați fost întîiaș dată, deaceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după lege.“

14. Preoții și Leviții s’au sfințit ca să suie chivotul Domnului, Dumnezeului lui Israel.

15. Fiii Leviților au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu niște drugi, cum poruncise Moise, după cuvîntul Domnului.

16. Și David a zis căpeteniilor Leviților să așeze pe frații lor cîntăreți cu instrumente de muzică, cu lăute, arfe și țimbale, și să sune din ele cîntări răsunătoare, în semn de bucurie.

17. Leviții au așezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre frații lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; și dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Cușaia;

18. apoi împreună cu ei pe frații lor de a doua mînă: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele și Micneia, și Obed-Edom și Ieiel, ușieri.

19. Cîntăreții Heman, Asaf și Etan aveau țimbale de aramă, ca să sune din ele.

20. Zaharia, Aziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia aveau lăute pe alamot;

21. și Matitia, Elifele, Micneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia, aveau arfe cu opt coarde, ca să sune tare.

22. Chenania, căpetenia muzicii între Leviți, cîrmuia muzica, fiindcă era meșter.

1 Cronici 15