7. pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui.
8. Să nu fie, ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9. Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10. pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.