23. Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
24. Învățăturile Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei.
25. Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă, după făgăduința Ta!
26. Eu îmi istorisesc căile, și Tu mă asculți: învață-mă orânduirile Tale!
27. Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.
28. Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după cuvântul Tău!
29. Depărtează-mă de calea necredincioșiei, către Tine, și dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
30. Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
31. Mă țin de învățăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de rușine!