Psalmii 119:141-149 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

141. Sunt mic și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale.

142. Dreptatea Ta este o dreptate veșnică, și Legea Ta este adevărul.

143. Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.

144. Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

145. Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale.

146. Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale!

147. O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele Tale.

148. O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.

149. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata Ta!

Psalmii 119