Psalmii 119:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!

2. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,

3. care nu săvârșesc nicio nelegiuire, și umblă în căile Lui!

4. Tu ai dat poruncile Tale, ca să fie păzite cu sfințenie.

5. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!

6. Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale!

Psalmii 119