Proverbe 8:16-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai marii, toți judecătorii pământului.

17. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.

18. Cu mine este bogăția și slava, avuțiile trainice și dreptatea.

19. Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, și venitul meu întrece argintul cel mai ales.

20. Eu umblu pe calea nevinovăției, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

21. ca să dau o adevărată moștenire celor ce mă iubesc și să le umplu vistieriile.

22. Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

23. Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.

24. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

25. am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile,

26. când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

27. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului,

28. când a pironit norii sus și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului,

29. când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,

30. eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

31. jucând pe rotocolul pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

32. Și acum, fiilor, ascultați-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!

Proverbe 8