Proverbe 4:12-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Când vei umbla, pasul nu-ți va fi stânjenit; și când vei alerga, nu te vei poticni.

13. Ține învățătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viața ta.

14. Nu intra pe cărarea celor răi și nu umbla pe calea celor nelegiuiți!

15. Ferește-te de ea, nu trece pe ea; ocolește-o și treci înainte!

16. Căci ei nu dorm dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă;

17. căci ei mănâncă pâine nelegiuită și beau vin stors cu sila.

18. Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

Proverbe 4