7. Toți frații săracului îl urăsc; cu cât mai mult se depărtează prietenii lui de el! El se îndreaptă spre ei cu vorbe rugătoare, dar ei se fac nevăzuți. –
8. Cine capătă înțelepciune, își iubește sufletul; cine păstrează priceperea, găsește fericirea. –
9. Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, și cel ce spune minciuni va pieri. –
10. Unui nebun nu-i șade bine să trăiască în desfătări, cu atât mai puțin unui rob să stăpânească peste voievozi. –
11. Înțelepciunea face pe om răbdător și este o cinste pentru el să uite greșelile. –
12. Mânia împăratului este ca răcnetul unui leu, și bunăvoința lui este ca roua pe iarbă. –
13. Un fiu nebun este o nenorocire pentru tatăl său, și o nevastă gâlcevitoare este ca o streașină de pe care picură întruna. –
14. Casa și averea le moștenim de la părinți, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul. –
15. Lenea te cufundă într-un somn adânc, și sufletul molatic suferă de foame.”
16. Cine păzește porunca, își păzește sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri. –
17. Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea. –
18. Pedepsește-ți fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. –
19. Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-și ia pedeapsa; căci, dacă-l scoți din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta. –
20. Ascultă sfaturile și primește învățătura ca să fii înțelept pe viitor! –