7. Buzele înțelepților seamănă știința, dar inima celor nesocotiți este stricată. –
8. Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. –
9. Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubește pe cel ce umblă după neprihănire. –
10. Cine părăsește cărarea este aspru pedepsit, și cine urăște mustrarea va muri. –
11. Locuința morților și Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! –
12. Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înțelepți. –
13. O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. –
14. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăcere în nebunie. –
15. Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat. –
16. Mai bine puțin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăție, cu tulburare! –
17. Mai bine un prânz de verdețuri și dragoste, decât un bou îngrășat și ură. –
18. Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește neînțelegerile.
19. Drumul leneșului este ca un hățiș de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. –
20. Un fiu înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit disprețuiește pe mama sa. –
21. Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. –
22. Planurile nu izbutesc, când lipsește o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulți sfetnici.”
23. Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! –
24. Pentru cel înțelept, cărarea vieții duce în sus, ca să-l abată de la Locuința morților, care este jos. –
25. Domnul surpă casa celor mândri, dar întărește hotarele văduvei. –
26. Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. –