Proverbe 10:3-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.

4. Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește.

5. Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face rușine.

6. Pe capul celui neprihănit sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde silnicie.

7. Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezește. –

8. Cine are o inimă înțeleaptă primește învățăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădește singur. –

9. Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol. –

10. Cine clipește din ochi este o pricină de întristare, și cine are o gură nesocotită se prăpădește singur. –

11. Gura celui neprihănit este un izvor de viață, dar gura celor răi ascunde silnicie. –

12. Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile. –

13. Pe buzele omului priceput se află înțelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. –

14. Înțelepții păstrează știința, dar gura nebunului este o pieire apropiată. –

15. Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar prăpădirea celor nenorociți este sărăcia lor. –

16. Cel neprihănit își întrebuințează câștigul pentru viață, iar cel rău își întrebuințează venitul pentru păcat. –

17. Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieții; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite. –

18. Cine ascunde ura, are buze mincinoase, și cine răspândește bârfele este un nebun. –

19. Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-și ține buzele, este un om chibzuit. –

Proverbe 10