Osea 7:6-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineața arde ca un foc aprins.

7. Toți ard ca un cuptor și își mănâncă judecătorii; toți împărații lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.

8. Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.

9. Niște străini îi mănâncă puterea, și el nu-și dă seama, îl apucă bătrânețea, și el nu-și dă seama.

10. Măcar că mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!

11. Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul și aleargă în Asiria.

12. Dar ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde lațul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; și-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor.

13. Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei pentru că nu-Mi sunt credincioși! Aș vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!

Osea 7