Numeri 24:9-22 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: Cine îl va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta și blestemat să fie oricine te va blestema!”

10. Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini și a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmașii, și iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!

11. Fugi acum și du-te acasă! Spusesem că-ți voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primești.”

12. Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis,

13. că dacă mi-ar da Balac chiar și casa lui plină cu argint și cu aur, tot n-aș putea să fac de la mine însumi nici bine, nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul?

14. Și acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.”

15. Balaam și-a rostit prorocia și a zis: „Așa zice Balaam, fiul lui Beor, așa zice omul care are ochii deschiși,

16. așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaște planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși:

17. „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set.

18. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari.

19. Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor și pierde pe cei ce scapă din cetăți.”

20. Balaam a văzut pe Amalec și a rostit următoarea prorocie: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar într-o zi va fi nimicit.”

21. Balaam a văzut pe cheniți și a rostit următoarea prorocie: „Locuința ta este tare de tot, și cuibul tău este pus pe stâncă.

22. Dar Cain va fi pustiit, până ce te va lua prins Asur.”

Numeri 24