Neemia 7:2-5 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Am poruncit fratelui meu Hanani și lui Hanania, căpetenia cetățuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulți prin credincioșia și prin frica lui de Dumnezeu,

3. și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de căldura soarelui, și ușile să fie închise cu încuietorile, în fața voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”

4. Cetatea era încăpătoare și mare, dar popor era puțin în ea, și casele nu erau zidite.

5. Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai mari, pe dregători și poporul, ca să-i număr. Am găsit o carte cu spițele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie și am văzut scris în ea cele ce urmează.

Neemia 7