Neemia 5:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Din partea oamenilor din popor și din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraților lor iudei.

2. Unii ziceau: „Noi, fiii noștri și fetele noastre suntem mulți; să ni se dea grâu ca să mâncăm și să trăim.”

3. Alții ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile și casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.”

4. Alții ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele și viile noastre pentru birul împăratului.

5. Și totuși carnea noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor; și iată, supunem la robie pe fiii noștri și pe fetele noastre, și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora.”

6. M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile și cuvintele acestea.

Neemia 5