25. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Acub, ușieri, făceau de strajă la cămările de la porți.
26. Ei trăiau pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și pe vremea lui Neemia, dregătorul, și pe vremea preotului și cărturarului Ezra.
27. La sfințirea zidurilor Ierusalimului au chemat pe leviți din toate locurile în care locuiau și i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfințirea și sărbătoarea cu laude și cântări, în sunet de chimvale, lăute și harpe.
28. Fiii cântăreților s-au strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,
29. din Bet-Ghilgal și din ținutul Ghebei, și din Azmavet; căci cântăreții își zidiseră sate împrejurul Ierusalimului.
30. Preoții și leviții s-au curățat și au curățat și pe popor, porțile și zidul.
31. Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda și am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului.
32. În urma acestui cor mergeau Hosea și jumătate din căpeteniile lui Iuda:
33. Azaria, Ezra, Meșulam,
34. Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia,
35. unii din fiii preoților cu trâmbițe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
36. și frații săi, Șemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda și Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.