9. „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”
10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.”
11. Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri și au început să-I slujească.
12. Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.
13. A părăsit Nazaretul și a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ținutul lui Zabulon și Neftali,
14. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
15. „Țara lui Zabulon și țara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,
16. norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții a răsărit lumina.”
17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”
18. Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari.
19. El le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.”
20. Îndată ei au lăsat mrejele și au mers după El.
21. De-acolo a mers mai departe și a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, și își cârpeau mrejele. El i-a chemat.
22. Și îndată, ei au lăsat corabia și pe tatăl lor și au mers după El.