45. Apoi a venit la ucenici și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor.
46. Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
47. Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții cei mai de seamă și de bătrânii norodului.
48. Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El!”
49. Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: „Plecăciune, Învățătorule!” Și L-a sărutat.
50. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins.
51. Și unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea.
52. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
53. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54. Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că așa trebuie să se întâmple?”
55. În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine.
56. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci.” Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.
57. Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunați cărturarii și bătrânii.
58. Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul.
59. Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
60. Dar n-au găsit niciuna, măcar că s-au înfățișat mulți martori mincinoși. La urmă au venit doi
61. și au spus: „Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu și să-l zidesc iarăși în trei zile.”
62. Marele preot s-a sculat în picioare și I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”
63. Isus tăcea. Și marele preot a luat cuvântul și I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
64. „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.”