Luca 4:27-40 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; și totuși niciunul din ei n-a fost curățat, afară de Naaman, sirianul.”

28. Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.

29. Și s-au sculat, L-au scos afară din cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.

30. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo.

31. S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, și acolo învăța pe oameni în ziua Sabatului.

32. Ei erau uimiți de învățătura Lui, pentru că vorbea cu putere.

33. În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat și care a strigat cu glas tare:

34. „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”

35. Isus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși afară din omul acesta!” Și dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieșit afară din el, fără să-i facă vreun rău.

36. Toți au fost cuprinși de spaimă și ziceau unii către alții: „Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară!”

37. Și I s-a dus vestea în toate împrejurimile.

38. După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, și L-au rugat pentru ea.

39. El S-a plecat spre ea, a certat frigurile și au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată și a început să le slujească.

40. La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli, îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca.

Luca 4