Luca 22:7-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paștile, a venit.

8. Și Isus a trimis pe Petru și pe Ioan și le-a zis: „Duceți-vă de pregătiți-ne paștile, ca să mâncăm.”

9. „Unde voiești să pregătim?”, L-au întrebat ei.

10. El le-a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va ieși înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra

11. și spuneți stăpânului casei: „Învățătorul îți zice: „Unde este odaia pentru oaspeți în care să mănânc paștile cu ucenicii Mei?”

12. Și are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți paștile.”

13. Ei au plecat și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit paștile.

14. Când a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli.

15. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paștile acestea cu voi înainte de patima Mea;

16. căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.”

17. Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi;

18. pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței, până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.”

19. Apoi a luat pâine; și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

20. Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.

21. Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.

Luca 22