Leviticul 8:19-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

19. Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar de jur împrejur.

20. A tăiat berbecul în bucăți și a ars capul, bucățile și grăsimea.

21. A spălat cu apă măruntaiele și picioarele și a ars tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.

22. A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.

23. Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

24. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur.

25. A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor și spata dreaptă;

26. a luat de asemenea din coșul cu azime, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o plăcintă, și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă.

Leviticul 8