Leviticul 4:5-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele vițelului și să-l aducă în Cortul întâlnirii:

6. să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru a Sfântului Locaș.

7. Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al vițelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot care este la ușa Cortului întâlnirii.

8. Să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă de ispășire, și anume: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de ele,

9. cei doi rinichi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. Preotul să ia aceste părți,

10. cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de mulțumire, și să le ardă pe altarul pentru arderile de tot.

11. Dar pielea vițelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele și balega lui,

12. adică tot vițelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenușa, și să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenușă.

Leviticul 4