Leviticul 16:20-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. Când va isprăvi de făcut ispășirea pentru Sfântul Locaș, pentru Cortul întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu.

21. Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului, apoi să-l izgonească în pustiu, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta.

22. Țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.

23. Aaron să intre în Cortul întâlnirii; să-și lepede veșmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaș, și să le pună acolo.

24. Să-și spele trupul cu apă într-un loc sfânt și să-și ia din nou veșmintele. Apoi să iasă afară, să-și aducă arderea lui de tot și arderea de tot a poporului și să facă ispășire pentru el și pentru popor.

25. Iar grăsimea jertfei de ispășire s-o ardă pe altar.

26. Cel ce va izgoni țapul pentru Azazel să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăși în tabără.

27. Să scoată afară din tabără vițelul ispășitor și țapul ispășitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaș pentru facerea ispășirii, și să le ardă în foc pieile, carnea și balega.

28. Cel ce le va arde să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăși în tabără.

29. Aceasta să vă fie o lege veșnică: în luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.

30. Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi ca să vă curățați: veți fi curățați de toate păcatele voastre înaintea Domnului.

Leviticul 16