8. Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de trupurile lor moarte: să le priviți ca necurate.
9. Iată viețuitoarele pe care să le mâncați dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncați din toate cele ce au aripi (înotătoare) și solzi și care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri.
10. Dar să priviți ca o urâciune pe toate cele ce n-au aripi și solzi, din tot ce mișună în ape și tot ce trăiește în ape, fie în mări, fie în râuri.
11. Să le priviți ca o urâciune, să nu mâncați din carnea lor, și trupurile lor moarte să le priviți ca o urâciune.
12. Să priviți ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi și solzi în ape.
13. Iată dintre păsări, cele pe care le veți privi ca o urâciune și din care să nu mâncați: vulturul, gripsorul și vulturul de mare;
14. șorecarul, șoimul și tot ce este din neamul lui;
15. corbul și toate soiurile lui;
16. struțul, bufnița, pescărelul, coroiul și tot ce ține de neamul lui;
17. huhurezul, eretele și cocostârcul;
18. lebăda, pelicanul și corbul de mare;
19. barza, bâtlanul și ce este din neamul lui, pupăza și liliacul.
20. Să priviți ca o urâciune orice târâtoare care zboară și umblă pe patru picioare.
21. Dar dintre toate târâtoarele care zboară și umblă pe patru picioare, să mâncați pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung ca să poată sări pe pământ.
22. Iată pe care să le mâncați: lăcusta, lăcusta Solam, lăcusta Hargol și lăcusta Hagab, după soiurile lor.
23. Pe toate celelalte târâtoare care zboară și care au patru picioare să le priviți ca o urâciune.
24. Ele vă vor face necurați: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara,
25. și oricine va purta trupurile lor moarte să-și spele hainele și va fi necurat până seara.