33. Dimineața, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetății. Și când Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta, să-i faci ce-ți vor îngădui puterile.
34. Abimelec și tot poporul care era cu el au plecat noaptea și s-au pus la pândă lângă Sihem, împărțiți în patru cete.
35. Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății. Abimelec și tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.
36. Gaal a zărit poporul și a zis lui Zebul: „Iată un popor care se coboară din vârful munților.” Zebul i-a răspuns: „Este umbra munților pe care-i iei drept oameni.”
37. Gaal, luând iarăși cuvântul, a zis: „Este chiar un popor care se coboară de pe înălțimile țării, și o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.”
38. Zebul i-a răspuns: „Unde îți este acum gura cu care ziceai: „Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l disprețuiai tu? Mergi acum și luptă-te cu el!”
39. Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului și s-a luptat cu Abimelec.
40. Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, și mulți oameni au căzut morți până la intrarea porții.
41. Abimelec s-a oprit la Aruma. Și Zebul a izgonit pe Gaal și pe frații lui, care n-au putut să rămână la Sihem.
42. A doua zi, poporul a ieșit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de știre,
43. și-a luat ceata, a împărțit-o în trei părți și s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieșea din cetate, s-a sculat împotriva lor și i-a bătut.