13. Dar vița le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveselește pe Dumnezeu și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”
14. Atunci toți copacii au zis spinului: „Vino, tu, și împărățește peste noi.”
15. Și spinul a răspuns copacilor: „Dacă, în adevăr, vreți să mă ungeți ca împărat al vostru, veniți și adăpostiți-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin și să mistuie cedrii Libanului.”
16. Acum, oare cu adevărat și cu toată curăția ați lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Ați arătat voi bunăvoință față de Ierubaal și de casa lui? V-ați purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? –
17. Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; și-a pus viața în primejdie și v-a izbăvit din mâna lui Madian;
18. și voi v-ați ridicat împotriva casei tatălui meu, i-ați ucis fiii, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră, și ați făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. –
19. Dacă, în adevăr și cu toată curăția, v-ați purtat voi astăzi față de Ierubaal și casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, și voi să fiți bucuria lui!
20. Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec și să mistuie pe locuitorii din Sihem și casa lui Milo; și un foc să iasă din locuitorii Sihemului și din casa lui Milo și să mistuie pe Abimelec!”
21. Iotam s-a dat în lături și a luat-o la fugă; s-a dus la Beer, unde a locuit departe de fratele său Abimelec.
22. Abimelec stăpânise trei ani peste Israel.
23. Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și locuitorii Sihemului, și locuitorii Sihemului au fost necredincioși lui Abimelec,
24. pentru ca și cruzimea săvârșită cu cei șaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-și ia pedeapsa, și sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, și asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe frații săi.
25. Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munților, niște oameni care jefuiau pe toți cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Și lucrul acesta a fost adus la cunoștința lui Abimelec.
26. Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu frații săi și au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el!
27. Au ieșit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii și au început să se înveselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat și au băut și au blestemat pe Abimelec.
28. Și Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelec și cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal și nu este Zebul îngrijitorul lui? Slujiți bărbaților lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?
29. Oh! Dacă aș fi eu stăpânul acestui popor, aș răsturna pe Abimelec.” Și despre Abimelec zicea: „Strânge-ți oștirea și ieși!”
30. Zebul, cârmuitorul cetății, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, și s-a aprins de mânie.
31. A trimis pe ascuns niște soli la Abimelec, ca să-i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, și frații lui, au venit la Sihem și au răsculat cetatea împotriva ta.
32. Acum, pleacă noaptea, tu și poporul care este cu tine, și stai la pândă în câmp.