4. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorocița, nevasta lui Lapidot.
5. Ea ședea sub finicul Deborei, între Rama și Betel, pe muntele lui Efraim; și copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecați.
6. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeș-Neftali, și i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului și ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali și din copiii lui Zabulon;
7. voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oștirii lui Iabin, împreună cu carele și oștile lui, și-l voi da în mâinile tale.”
8. Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”
9. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Și Debora s-a sculat și s-a dus cu Barac la Chedeș.
10. Barac a chemat pe Zabulon și Neftali la Chedeș; zece mii de oameni mergeau în urma lui, și Debora a plecat cu el.